Pentru că visul meu ești tu

- Spune-mi, care este visul tău? 

- Să te am alături pentru totdeauna. Iar visul tău care e? 

- Să fim fericiți în al tău "totdeauna".

 Iubirea adevărată se întâlnește doar o dată în viață și se simte imediat. Se simte prin nopți nedormite, prin gânduri frumoase și zâmbete fermecătoare, prin zile nemaipomenit de frumoase... dar cel mai important, iubirea adevărată se simte în adâncul sufletului nostru.

 Noi suntem conștienți de sentimentele și emoțiile noastre. 

 În majoritatea cazurilor, iubirea adevărată se întâlnește după mii de greșeli și dureri copleșitoare, după semnificații incorecte de iubire și vise înfrânte. Iubirea adevărată nu e numaidecât prima. Cea dintâi e o euforie ce poate dura o vară sau chiar și întreaga vieții transformându-se în acest mod într-o iubire adevărată. 

Cea adevărată e mai mult decât atât. Cea adevărată e eros și thanatos. 

Ea ne poate da sens vieții, dar ne poate da și motiv de a nu o mai dori. 

Însă e un sentiment frumos. Fără iubire viața nu are sens. Noi mereu iubim ceva, mereu. Omul nu poate fără asta.

Și visul meu e să am alături de mine, pe tot parcursul vieții, persoana mea. Acel eros și thanatos care îmi va provoca atât fericire nemaipomenită cât și durere. Dar, vor fi sentimente ce merită trăite.

Iubesc. Și asta face din mine un OM. 

Iubesc. 

Pentru că visul meu ești tu... și pentru că visele se realizează dacă credem în ele.

Te iubesc. 

Îmbrățișează-mă

M-ai îmbrățișat și toate bucățile sufletului meu s-au adunat într-un unic întreg. M-ai îmbrățișat strâns, atât de strâns că puteai să mă sufoci, însă tu m-ai readus la viață. 

Erai acel dor ce îl simțeam demult, tare... acel dor sfâșietor și insuportabil ce mă stingea încet cu încetul.

Atunci când m-ai îmbrățișat mi-ai dat o parte din tine, mi-ai dăruit încredere și dragoste, mi-ai dăruit acea persoană ce-mi lipsea de atâta timp. M-ai făcut să mă simt iar a ta. 

Ți-ai luat responsabilitatea de a mă face fericită din acel moment. Ți-ai luat responsabilitatea de a mă proteja de gânduri spulberătoare, de vorbe rele și de a mă ridica de fiecare dată ce avea să cad sfâșiată de dureri și probleme. Ți-ai luat responsabilitatea de a fi bărbatul meu și de a rămâne el pe parcursul întregii noastre vieți. 

Am înflorit alături de tine. Am simțit ce e fericire, cum e să fii fericit. M-ai făcut să zâmbesc, să râd din suflet și să-i molipsesc și pe alții. Mi-ai făcut zilele mai frumoase și eu datorită ție am devenit mai liberă. 

Îmi era atât de dor de tine. Cred că nici nu îți imaginezi cât de tare mi-ai lipsit. Tot acest timp ce nu te-am avut alături m-am simțit altcineva, simțeam cum o parte din mine era pierdută, nu era prezentă. Și de fiecare dată când îți auzeam vocea mi se părea că se aproprie acea parte, dar cum vocea ta dispărea acea parte pierdută se ascundea și mai tare.

Îmi lipseau îmbrățișările tale. Acele îmbrățișări ce mă distrug și îmi adună părțile pierdute ale sufletului. Îmi lipsea vocea ta, zâmbetul tău șmecher și atât de dulce. De ai ști cât de tare te iubesc și te vreau în viața mea pentru totdeauna. De ai ști... doar de ai ști. 

Mai îmbrățișează-mă, te rog. 

Readu-mă la viață acum că am nevoie.

Mai șoptește-mi că ești lângă mine...

Îți mulțumesc

Azi am înțeles ceea ce nu văd demult. Am înțeles că viața o văd altfel, nu cum e în realitate. 

Credeam că sunt altfel. O persoană mai prietenoasă, afectuoasă, o persoană mai deschisă și mai amabilă... însă nu sunt. Era doar o impresie și o aluzie de a mea. De fapt sunt persoana ce nu arată sentimente. 

Le simt, le trăiesc aceste sentimente dar nu le arăt. Le țin ascunse undeva în adâncul sufletului meu și mă alud cu gândul că cei din jur înțeleg tot ceea ce simt pentru ei. Nu și iarăși nu...

M-am îndepărtat de toți, chiar și de mine crezând că fac bine, că fac așa cum își dorește cugetul și inima mea, dar nu am făcut nimic altceva decât să mă îndepărtez și să îi fac pe cei de alături să ghicească stările mele, să mă înțeleagă greșit și să se îndepărteze și ei de la mine. 

Și faptul ăsta l-am înțeles abia azi. Mai exact vorbind, ieri vorbeam cu sora mea care la un moment mi-a zis, fără chibzeală și fără să se mai ascundă după adevăr, că eu mă feresc de ea când ea vrea să mă îmbrățișeze și să mă sărute pe obraz. La început am zâmbit iar după îmi dădeau lacrimile în ochi, pentru că analizând vorbele ei îmi dădeam seama ce fac eu din mine și din acei dragi care îmi vor binele, mă vor fericită și vor să-mi dăruiască căldura și sprijinul lor. M-am simțit rău în acel precis moment. Foarte rău. Era ca și cum căzusem în capcana mea proprie și nu puteam evada. Un adevăr crud. Un adevăr ce mi-a deschis ochii la realitate. 

Persoana care într-un mod sau altul se sacrifică pentru fericirea mea stându-mi alături mereu, la bine și la greu, indipendent de ceea ce se întâmplă, mi-a dat de înțeles că sunt eu vinovata situației. Sunt eu aceea ce nu accept dragostea oferită mie, nu accept căldura, nu accept să fiu răsfățată și nici măcar gândul că cineva mă poate face fericită. 

Acest adevăr a fost ca o gaură în cerul de hârtie a unei marionete, acel cer ce pentru ea reprezintă lumea sa. Da, eu trăiam într-o lume idealizată de mine insumi dar care nu era decât o aluzie. Era un cer de hârtie ce acoperea cerul adevărat, cerul pe care se pot vedea stelele, norii, soarele... Eram oarbă. 

Acuma mă pot defini reală. Mă pot defini Eu. 

Sunt eu ce m-am întors la realitate și nu mai cerșesc printr-o lume necunoscută, urâtă și opacă.

Mulțumesc!!! ♥

Un prieten

  "Cel mai bun prieten e acel, cu care poți sta alături în liniște, să nu vă spuneți niciun cuvând și plecând să simți că această convorbire a fost cea mai frumoasă din viața ta."

  Noi suntem dependenți de relații. Omul fără cineva alături e un om pustiu, chiar dacă nimeni nu v-a afirma și confirma acest fapt. Vrem să vorbim cu cineva, să ne exprimăm părerile, să ne împărtășim gândurile, sentimentele, vrem să fim iubiți și să simțim măcar pe un minut ce e asta fericire. 

  
Atunci când greșim ne grăbim repede să spunem că nu avem nevoie de nimeni, că totul e urât și nu poți avea încredere în nimic. Și astfel jignim pe cei dragi, pe cei ce ne vor bine, pe cei ce vor să ne ridice atunci când noi nu mai avem puteri nici să ne târâim. 

Oricine în viața sa trece prin multe. Nu există om ce nu a simțit durere, sau frică, sau mâhnire și neîncredere. Toți suntem la fel chiar dacă diferiți. Suntem umani și simțim.

  Un prieten poate ierta, înțelege, asculta... Un prieten e un al doilea "eu" care ne scoate din probleme și ne readuce la viață când renunțăm să vedem frumosul și să luptăm pentru noi însuși. 

Un prieten ne face să râdem în hohote atunci când sufletul e în genunchi și unicul lucru ce reușim să facem e să plângem și să suferim. Un prieten e acel ce te ascultă în liniște și la urmă îți dă o îmbrățișare. E acel ce îți zice totul în față și te ajută să crești moral și să ajungi la reușită. Prietenul e acel ce te ia de mână și te conduce toată viața, pentru că viața nu cruță pe nimeni, pentru că oricine are nevoie de ajutor.

  Aș vrea să spun un sincer "Mulțumesc" la toți prietenii ce înțeleg acest sentiment - prietenia. 

  Noi ne schimbăm în bază la consecințele faptelor noastre. Noi ne schimbăm din cauza persoanelor ce ne înconjoară și când avem persoana potrivită alături simțim că ea va fi mereu, orice nu s-ar întâmpla.

  Prietenia e cel mai de preț sentiment. Fără prietenie noi suntem suflete goale. 

  Chiar și în dragoste există acest sentiment. Există și persistă până la urmă, pentru că suntem devotați acelei persoane, pentru că o iubim.