joi, 24 septembrie 2015

A scri

  Începi să scrii atent cuvânt cu cuvânt, le aranjezi pe foaie de parcă ai aranja cărțile pe raft. Citești și recitești ce ai scris și tot te gândești dacă merită să leși așa sau să mai schimbi ceva, să adaugi, să elimini. 


  Gânduri multe ce se zbuciumă și vor să iasă toate la iveală dar tu tot cauți gândurile potrivite și le alungi pe celea în plus. Scriind îți pare că pictezi cuvintele chiar dacă poate nu au sens, sau nu se abină temei... Alegi culorile, alegi fonul și dai formă fiecarei litere pentru a construi un tot întreg ca mai apoi să fie citit. 
Aștepți păreri, observații sau chiar și critică și te bucuri că evoluezi. Evoluezi personal și evoluezi în scris. Vezi greșelile și le analizezi ca să înțelegi motivul.

  Dragostea ce o pui în tot ce scrii dă rezultatele sale. Te bucuri tu și se bucură alții. 
Transmiți gândurile tale altora și vezi că unii sunt de-acord, alții gândesc la fel și încă câțiva ce așteptau așa ceva. Și atunci nu mai înțelegi ce se întâmplă. Că gândurile tale sunt frumoase, utile și reale sau că sunt gândurile ce alții nu le pot scrie.

  Orice text cuprinde în el emoții.
  Emoții ce oricine le trăiește în modul său. 
  Și lucrul persoanei ce scrie e să pătrundă în mintea și sufletul fiecărui cititor pentru a-i comunica mesajul.