vineri, 5 februarie 2016

Mă aștepta

Vroiam să fiu mai indiferentă către persoanele ce mă înconjoară. Vroiam să nu atrag atenția la vorbele și gândurile lor pentru că știam că nu mă voi simți bine și nu-mi va plăcea. Vroiam să fiu indiferentă cu persoanele ce cândva m-au jignit și m-au făcut să mă simt un nimeni. Vroiam să fiu mai nepăsătoare de orice. Absolut orice. Nepăsătoare și atât. 
Am dăruit dragoste și fidelitate persoanelor ce nu le meritau aceste sentimente sau trăiri.. sau nici nu știu cum să le numesc. Am dăruit prietenie și înțelegere celor ce îmi dăruiau durere și lacrimi. Ajutam și înțelegeam viața altora, dar pe a mea... o lăsam la o parte. O puneam într-un colț și ea mă aștepta. Mă aștepta să o iau, s-o șterg de praful ce se grămădea zi de zi stând acolo în acel colț uitat de mine, aștepta s-o îmbrățișez, să-i spun că mi-a fost dor și că ea e unica la mine. Mă aștepta mereu. Avea răbdare, chiar și acuma rabdă, uită, iartă, iubește. Mă ridică ori de câte ori cad în genunchi sau în întregime la pământ. Îmi vindecă rănile și îmi alină cicatricile și durerile. Mă ceartă când renunț la viitor sau la mine. Și mă susține când am nevoie de ajutor. 

Ea e unică. Una singură. 
Îndură atâtea chestii...

Am luat-o din acel colț atunci când mi-am dat seama că alta nu o să mai am. Ea m-a îmbâțișat strâns, atât de strâns că plângeam de durere și de vină. M-a strâns și nu mă lăsa. Cred că se temea să nu ajungă din nou într-un loc întunecat și uitat de mine. Nu mă lăsa. Când a văzut că plâng m-a luat de mână, se uita la lacrimile ce curgeau pe obraji și mi-a zis că mă iartă. Îmi ștergea acele lacrimi lin, atent, ca o mamă ce din nou își vede copilul după mult timp. Mi-a zâmbit și mi-a dăruit liniște și înțelegere. Eram în mâinile ei dar ea nu vroia să mă ieie. Ea aștepta ca eu să o iau de mână, să o accept, să o iubesc. Ea încă aștepta. 
Câtă răbdare...
Și... am făcut asta. Da, am făcut. 
După atâta timp am acceptat propria-mi viață. Era alături. Mă aștepta și tindea spre mine. Și eu am luat-o de mână. I-am zâmbit și am început să îi povestesc totul. Vorbeam și ea mă asculta. Vorbeam și ea mă înțelegea. Vorbeam și ea îmi zâmbea cu înțelepciunea și dragostea ei. Vorbeam și ea îmi susura libertate.

Acuma? 
Acuma eu nu o las. Mă privește și se bucură că mă are și eu la fel că o am pe ea. 
Propria-mi viață. Acțiunile și faptele mele. Fericirea și durerile. 
Îmi era dor. Îi simțeam lipsa. O vroiam.

Mă duc să îi mai vorbesc. 

Mă așteaptă.