luni, 11 ianuarie 2016

În noul an...

Trecutul și prezentul sunt două realități atât de vecine că nu dovedim să închidem ochii și din prezent ne mutăm în trecut. Timpul se scurge atât de repede că nu dovedim să observăm realitatea așa cum e, nu dovedim să ne vedem pe noi schimbându-ne, nu dovedim să trăim așa cum dorim, fără regrete și dezamăgiri.
A mai trecut un an pentru noi toți. Un an intens, cu multe evenimente și trăiri. Anul 2015.
Pentru acest nou an, 2016, am decis să-mi pun niște scopuri și să fac totul posibil ca măcar o parte din ele să se împlinească... dar aș dori mult toate, foarte mult. Depinde totul de mine însumi.

Recapitulând, 2015 mi-a dăruit o mulțime de momente plăcute, frumoase dar și momente triste, dezămăgiri, pierderi... Au fost de toate tipurile, și pozitive și negative. Am avut ocazia de a fi nemaipomenit de fericită și la fel de tristă. Au fost 365 de zile care m-au îmbogățit cu cunoștințe, prietenii, momente, amintiri, zâmbete, trăiri... și mi-au furat persoane, zâmbete, din fericire...

Se spune că în noul an ne așteaptă o nouă viață, sau mai bine spus se începe o viață nouă. Deci vreau să încep această viață cât mai bine posibil. Vreau să aduc fericire în viața mea și în viața celor mai dragi mie.
Sper ca fiecare să își îndeplinească visele în acest nou an și să uite de neplăceri.

Ceea ce-mi doresc în noul an e...
să învăț a zâmbi, a zâmbi cu adevărat, fără falsitate și durere
să fiu coerentă de vorbele și faptele mele
să iubesc așa cum nu am mai iubit până acuma
să dăruiesc iubire și să o primesc
să accept critica în prinvința mea și s-o accept așa cum accept și vorbele bune
să fiu mai bună
să lupt pentru scopul vieții mele și să nu mă opresc la niciun obstacol
să devin femeia ce doresc să devin
să fiu liberă din tot cugetul meu și sufletește pentru a putea dărui libertate altora
să fiu mai amabilă cu mine și cu cei dragi pentru a nu-i răni
să provoc fericire sufletelor dragi ce mereu sunt lângă mine și mă susțin în orice moment al vieții
să lupt cu rușinea ce o trăiesc de fiecare dată când vreau să fac ceva ieșit din comun 
să dansez sub plaoie și să zâmbesc
să dansez de fiecare dată când voi dori asta fără a mă simți observată
să intru cu pași mari în lumea lucrului proiectând un viitor cât mai bun pentru mine
să fac pași mari pentru a fi indipendentă de gândurile rele ce mă distrug
să pot ierta din toată inima și cugetul meu
să mă distrez
să îmi schimb gândurile, vorbele și să fiu atentă 
să țin promisiunile 
să mă plac
...

Sunt multe puncte să, multe speranțe și vise. Dar eu cred că oricine e capabil de a se schimba și de a-și schimba viața. Totul depinde de noi, de firea și dorința noastră. 

Vă doresc un an fericit, plăcut și frumos.